Cont

Program TV

Ce rulează acum pe fiecare canal și programul pe ore pentru azi, diseară și mâine. Alege o categorie sau un singur canal; emisiunea în desfășurare e marcată. Programul vine din ghidurile electronice ale televiziunilor, actualizate de mai multe ori pe zi, și acoperă de obicei două–trei zile înainte.

Sunday, 1 November 2026

Canalele 1–4 din 19 · Generaliste

Următoarele ›

Fiecare coloană e lista unui canal, în ordinea orelor; coloanele nu sunt aliniate pe ore. „Vezi reluarea” apare la emisiunile trecute care sunt în arhiva de 24 de ore.

  1. –00:29din ziua precedentă
    Temptation Island - Insula iubirii3 h 30 min
    Descriere

    Cupluri ce au relaţii de lungă durată, însă nu au decis încă să facă marele pas îşi vor putea testa relaţia prin intermediul acestui reality-show şi vor afla astfel dacă cel/cea alături de care au petrecut atâţia ani este cu adevărat jumătatea lor.

  2. –06:59
    Asia Express - Drumul Mătăsii6 h 30 min
    Descriere

    Asia Express pornește pe o rută epică ce îi va purta pe concurenți prin Uzbekistan și China, într-o aventură care depășește ideea de distanțe și probe. E o călătorie despre întâlnirea a două lumi cu diferențe culturale uriașe, despre oameni și obiceiuri descoperite dincolo de clișeele turistice. România devine astfel a doua țară din lume care va explora China prin intermediul celor nouă echipe: Cheloo & Mihai Ban…

  3. –09:00
    Observator2 h
    Descriere

    Ştiri, reportaje, anchete, informaţii utile şi de ultimă oră. Fii observator!

  4. –12:59
    Neatza de weekendAcum4 hmai sunt 13 min
    Descriere

    Alături de Nicolai Tand, Ramona, Florin Ristei și alte vedete surpriză, ai 4 ore de bună dispoziție în care te pui la curent cu cele mai interesante și de actualitate subiecte ale dimineții. Meteo, rețete, ultimele piese muzicale sau ultimele sfaturi practice, ai totul pentru a-ți începe ziua cu zâmbetul pe buze.

  5. –14:59
    Observator2 h
    Descriere

    Ştiri, reportaje, anchete, informaţii utile şi de ultimă oră. Fii observator!

  6. –16:59
    Poftiţi pe la noi: Poftiti la intrecere2 h
    Descriere

    Nea Marin vine cu o nouă provocare în cel mai nou sezon Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere. De data aceasta, vedetele nu mai sunt oaspeți sau ajutoare în organizarea unor evenimente locale, ci devin protagoniști ai unor jocuri și competiții savuroase, în care spiritul de echipă, priceperea și concentrarea sunt puse la încercare.

  7. –18:59
    Furnicuțele2 h
    Descriere

    Formatul o va avea la cârmă pe una dintre cele mai cunoscute realizatoare din țară, Denise Rifai și pe două personaje extrem de curioase, pline de veselie și stare de bine – furnicuțele Scamă și Blană! Cele două vor deveni vocea oamenilor de acasă, adresând întrebări pe care, cu siguranță, cei care vor urmări le au, dar pe care nu au ocazia să le adreseze. Vor fi invitați din domenii diverse, de la politică la…

  8. –19:59
    Observator1 h
    Descriere

    Ştiri, reportaje, anchete, informaţii utile şi de ultimă oră. Fii observator!

  9. –23:29
    Asia Express - Drumul Mătăsii3 h 30 min
    Descriere

    Asia Express pornește pe o rută epică ce îi va purta pe concurenți prin Uzbekistan și China, într-o aventură care depășește ideea de distanțe și probe. E o călătorie despre întâlnirea a două lumi cu diferențe culturale uriașe, despre oameni și obiceiuri descoperite dincolo de clișeele turistice. România devine astfel a doua țară din lume care va explora China prin intermediul celor nouă echipe: Cheloo & Mihai Ban…

  10. –01:29 (ziua următoare)
    ArcticFilm · 2 h
    Descriere

    Overgård, naufragiat în pustietatea arctică, este pe punctul de a fi salvat. Un tragic accident împiedică, însă, salvarea. Bărbatul trebuie să decidă acum dacă își va aștepta sfârșitul sau va porni într-o cursă prin necunoscut.

  1. –01:44din ziua precedentă
    Godzilla II: Regele Monștrilor2 h 15 min
    Descriere

    O aventură epică plină de acțiune, Godzilla: King of the Monsters aduce binecunoscuta creatură într-o confruntare decisivă cu unii dintre cei mai populari monștri din istoria culturii populare, la mijloc aflându-se soarta omenirii.

  2. –03:14
    Hansel și Gretel: Vânătorii de vrăjitoare1 h 30 min
    Descriere

    La 15 ani de la înfricoşătoarele evenimente din căsuţa de turtă dulce, Hansel şi Gretel sunt doi neîntrecuţi vânători de vrăjitoare.

  3. –05:14
    Câinele, adevăratul meu prieten 22 h
    Descriere

    "Câinele, adevăratul meu prieten 2", o nouă ecranizare în care îndrăgitul patruped Bailey vrea să își împlinească un nou destin și alături de cei dragi ajunge în locuri surprinzătoare.

  4. –06:59
    Inimă de dragon1 h 45 min
    Descriere

    Povestea legaturii dintre Bowen, candva un luptator neinfricat, si o creatura de 18 picioare inaltime si 43 de picioare lungime, un dragon pe nume Draco, care i se va alatura in lupta pentru eliberarea tarii de sub tiranica stapanire a lui Einon.

  5. –07:59
    Lecţii de viaţă1 h
    Descriere

    O emisiune care prezintă diverse situații inspirate din viața reală a familiilor, în care se va pune accent pe povești de iubire, dorință, lăcomie, minciună sau violență. Fiecare episod va ilustra probleme și întâmplări des întâlnite în viața cotidiană. Acest program este o ficțiune.

  6. –09:59
    Ştirile Pro Tv2 h
    Descriere

    Știri de ultimă oră din țară și externe. Urmărește transmisiuni live, breaking news, reportaje și anchete.

  7. –10:29
    Doctor de bine30 min
    Descriere

    Urmărește emisiunea Doctor de bine și află tot ce trebuie să știi despre diverse afecțiuni medicale și tratamente inovatoare. Specialiștii invitați la Doctor de bine oferă sfaturi despre nutriție, cum putem fi mai sănătoși și cum putem avea un stil de viață echilibrat.

  8. –10:59
    Umami: al 5-lea gust30 min
    Descriere

    Urmărește show-ul de cooking „Umami: al 5-lea gust” și află cum să-ți îmbunătățești arta de a găti preparate delicioase. Show-ul de cooking „Umami: al 5-lea gust” îți va dezvălui secretele pentru un gust unic și memorabil.

  9. –12:59
    Mai e mult până ajungem?Acum2 hmai sunt 13 min
    Descriere

    Când Nick (Ice Cube) se îndrăgosteşte de o mamă celibatară, Suzanne (Nia Long), nu trebuie să-şi facă griji într-o primă fază despre ce cred copiii acesteia despre el, pentru că vrea numai "să fie prieteni".

  10. –13:59
    Apropo TvFilm · 1 h
    Descriere

    Voie bună. În limita stocului disponibil.

  11. –15:59
    Domnul Deeds – Moștenitor fără voieFilm · 2 h
    Descriere

    Longfellow Deeds mosteneste 40 miliarde de dolari de la bunicul sau, unul dintre cei mai bogati oameni din lume. Aventurile incep in momentul cand in scena apare o reportera care nu este ceea ce pare.

  12. –17:59
    Jack și uriașiiFilm · 2013 · Fantasy, Acțiune · 2 h
    Descriere

    Când o prinţesă este răpită, pacea dintre regatul oamenilor şi cel al giganţilor este distrusă. Jack, un tânăr fermier, are ocazia de a conduce o periculoasă expediţie în inima regatului giganţilor pentru a o salva.

  13. –18:59
    România, te iubesc!1 h
    Descriere

    Jurnaliștii din echipa „România, te iubesc!” aduc în fața publicului larg anchete, reportaje și investigații amănunțite despre situațiile cu care se confruntă România în prezent. Emisiunea a reușit astfel să scoată la suprafață probleme ascunse pentru care s-au cerut soluții la autoritățile competente și a contribuit la înființarea instituțiilor salvatoare de vieți.

  14. –19:59
    Ştirile Pro TvFilm · 2021 · Acțiune, Aventuri · 1 h
    Descriere

    Știri de ultimă oră din țară și externe. Urmărește transmisiuni live, breaking news, reportaje și anchete.

  15. –22:44
    Furios și iute 9Film · 2021 · Acțiune, Aventuri · 2 h 45 min
    Descriere

    Dom duce o viață liniștită alături de Letty și fiul său deși pericolul planează asupra orizontului lor pașnic. Amenințarea îl va forța pe Dom să-și înfrunte greșelile trecutului, pentru a-i putea salva pe cei pe care îi iubește cel mai mult.

  16. –01:14 (ziua următoare)
    Alita: Îngerul războinicFilm · 2019 · Acțiune, SF · 2 h 30 min
    Descriere

    Alita, o tânără cyborg fără amintiri, realizează că are o cunoaștere instinctivă a artelor marțiale Panzer Kunst. Căutându-și amintirile, Alita străbate ținuturile pustiite ale lumii dominate de prezența obsedantă a minunatului oraș plutitor Tiphares.

  1. –00:29din ziua precedentă
    El Turco1 h
    Descriere

    Soldatul Balaban se stabilește în Moena, în nordul Italiei, după bătălia de la Viena din 1683, și luptă pentru drepturile localnicilor.

  2. –01:59
    Inimă de țigan1 h 30 min
  3. –03:59
    Familia2 h
  4. –05:59
    Visuri la cheie2 h
    Descriere

    ProTV duce entertainmentul la urmatorul nivel si lanseaza din octombrie inca o emisiune-eveniment! \nEmsiunea difuzata incepand cu luna octombrie in fiecare miercuri, de la ora 20:30, il va avea drept gazda pe indragitul actor Dragos Bucur, care va fi mesagerul sperantei si va avea nobila misiune de a prezenta povestile de viata adevarate din spatele fiecarei editii, de a trai emotiile familiilor ce urmeaza sa fie…

  5. –06:59
    Vino înapoi!1 h
  6. –07:59
    Vino înapoi!1 h
  7. –08:59
    Lecţii de viaţă1 h
    Descriere

    O emisiune care prezintă diverse situații inspirate din viața reală a familiilor, în care se va pune accent pe povești de iubire, dorință, lăcomie, minciună sau violență. Fiecare episod va ilustra probleme și întâmplări des întâlnite în viața cotidiană. Acest program este o ficțiune.

  8. –10:59
    Dragoste la primul dans2 h
    Descriere

    Instructoarea de dans Hope se indragosteste de un cursant, cel care pana nu de mult a fost cel mai ravnit burlac din Manhattan, Eric. Singura problemă este că el este pe cale să se căsătorească cu altcineva...

  9. –13:59
    Abisul pasiuniiAcum3 hmai sunt 1 h 13 min
  10. –15:59
    Vino înapoi!2 h
  11. –16:59
    Lecţii de viaţă1 h
    Descriere

    O emisiune care prezintă diverse situații inspirate din viața reală a familiilor, în care se va pune accent pe povești de iubire, dorință, lăcomie, minciună sau violență. Fiecare episod va ilustra probleme și întâmplări des întâlnite în viața cotidiană. Acest program este o ficțiune.

  12. –18:59
    Familia2 h
  13. –20:29
    Inimă de țigan1 h 30 min
  14. –22:29
    Visuri la cheie2 h
    Descriere

    ProTV duce entertainmentul la urmatorul nivel si lanseaza din octombrie inca o emisiune-eveniment! \nEmsiunea difuzata incepand cu luna octombrie in fiecare miercuri, de la ora 20:30, il va avea drept gazda pe indragitul actor Dragos Bucur, care va fi mesagerul sperantei si va avea nobila misiune de a prezenta povestile de viata adevarate din spatele fiecarei editii, de a trai emotiile familiilor ce urmeaza sa fie…

  15. –23:29
    El Turco1 h
    Descriere

    Soldatul Balaban se stabilește în Moena, în nordul Italiei, după bătălia de la Viena din 1683, și luptă pentru drepturile localnicilor.

  16. –00:59 (ziua următoare)
    Inimă de țigan1 h 30 min
  1. –01:59
    Lotus negru2 h
    Descriere

    Un fost agent al forțelor speciale pornește un război de unul singur pe străzile din Amsterdam pentru a o salva pe fiica prietenului său de la un sindicat local al crimei.

  2. –02:59
    Știrile Kanal D1 h
    Descriere

    Știrile Kanal D conectează zi de zi telespectatorii la realitățile sociale, economice, politice și mondene, din perspectiva omului și pentru omul obișnuit.

  3. –06:14
    Casa iubirii3 h 15 min
    Descriere

    14 concurenţi, 7 fete şi 7 baieti, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i cu empatie, pe drumul sinuos al descoperirii de sine şi a celuilalt. La capătul acestei experienţe cu totul speciale vor exista doi câştigători, o fată şi un băiat, fiecare dintre aceştia intrand în posesia premiului de 10.000 de Euro.

  4. –07:59
    În căutarea adevărului1 h 45 min
    Descriere

    “În căutarea adevărului” prezintă o serie de dramatizări realiste care vor aduce în atenția publicului situații pe care fiecare dintre noi le-ar putea experimenta. După ce a fost considerat un adevarat detectiv, Ernest va fi atât naratorul, cât și mediatorul conflictelor din fiecare episod.

  5. –08:29
    Știrile Kanal D30 min
    Descriere

    Știrile Kanal D conectează zi de zi telespectatorii la realitățile sociale, economice, politice și mondene, din perspectiva omului și pentru omul obișnuit.

  6. –08:59
    Sport, dietă şi o vedetă30 min
    Descriere

    Emisiunea “Sport, dieta si o vedeta” are la baza un program ce se doreste a fi un stimulent real pentru telespectatori, pentru a face miscare sub orice forma ar fi, pentru a adopta o alimentatie sanatoasa si a informa populatia despre diversele forme de terapie alternativa si un stil de viata sanatos! In fiecare emisiune Florentina Opris are invitati specialisti din domeniul sanatatii, diferite vedete si…

  7. –10:29
    O noua sansa1 h 30 min
  8. –10:59
    Apel la consilier30 min
    Descriere

    Din perspectiva experientei de consilier medical, Eva Pavel le va prezenta telespectatorilor solutii si tehnologii inovatoare pentru problemele lor de sanatate, va discuta cu specialisti din strainatate si va oferi acele informatii care pot ajuta in situatii specifice, prin abordari medicale diferite si cu ajutorul celor mai evoluate tehnologii in domeniu.

  9. –11:59
    ROventura1 h
    Descriere

    "ROventura" prezintă locuri pitorești, obiective turistice și activități de agrement din România, prin ochii a doi prieteni călători, prezentatorii emisiunii: George Mihai si Andreea Stravoiu.

  10. –12:59
    Știrile Kanal DAcum1 hmai sunt 13 min
    Descriere

    Știrile Kanal D conectează zi de zi telespectatorii la realitățile sociale, economice, politice și mondene, din perspectiva omului și pentru omul obișnuit.

  11. –14:29
    În căutarea adevărului1 h 30 min
    Descriere

    “În căutarea adevărului” prezintă o serie de dramatizări realiste care vor aduce în atenția publicului situații pe care fiecare dintre noi le-ar putea experimenta. După ce a fost considerat un adevarat detectiv, Ernest va fi atât naratorul, cât și mediatorul conflictelor din fiecare episod.

  12. –15:59
    Asta-i România!1 h 30 min
    Descriere

    Emisiunea "Asta-i România!” ne prezintă o Românie, aşa cum este ea, cu bune şi cu rele. Întâmplări deosebite şi români deosebiţi, întâmplări din viaţă, poveşti spectaculoase sau drame, toate ne fac să rostim: "Asta-i România!”.

  13. –17:59
    Casa iubirii2 h
    Descriere

    14 concurenţi, 7 fete şi 7 baieti, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i cu empatie, pe drumul sinuos al descoperirii de sine şi a celuilalt. La capătul acestei experienţe cu totul speciale vor exista doi câştigători, o fată şi un băiat, fiecare dintre aceştia intrand în posesia premiului de 10.000 de Euro.

  14. –18:59
    Știrile Kanal D1 h
    Descriere

    Știrile Kanal D conectează zi de zi telespectatorii la realitățile sociale, economice, politice și mondene, din perspectiva omului și pentru omul obișnuit.

  15. –20:59
    Casa iubirii2 h
    Descriere

    14 concurenţi, 7 fete şi 7 baieti, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i cu empatie, pe drumul sinuos al descoperirii de sine şi a celuilalt. La capătul acestei experienţe cu totul speciale vor exista doi câştigători, o fată şi un băiat, fiecare dintre aceştia intrand în posesia premiului de 10.000 de Euro.

  16. –23:59
    Hai ca poti!3 h
    Descriere

    În fiecare editie a show-ului patru cupluri concurează pentru premiul de 25.000 de lei. Competitorii îşi pun la bătaie cunoştinţele despre partener, licitând abilităţile acestuia, într-o dinamică a show-ului care îi va ţine şi pe telespectatori cu sufletul la gură.

Canale fără program pentru acest interval (1)

Național TV 2

Nu afișăm grile vechi ca fiind actuale; programul acestor canale apare automat când sursa îl publică.